Modificări cu privire la accesul pentru aprovizionarea spațiilor comerciale de pe strada Unirii
Începând de luni, 17 iulie, se vor ofectua lucrări pe strada Unirii, pe porțiunea dintre Raiffeisen Bank – BRD, în cadrul obiectivului de investiții “Pietonizare strada Unirii”.
Astfel, în perioada 17 – 28 iulie, aprovizionarea spațiilor comerciale din zonă se va face prin parcarea Business Center Zalău, cu următoarele recomandări:
- Tonajul maxim admis este de două tone;
- Tranzitarea parcării se va face până la ora 9.00 și după ora 16.00.