System Administrator

NO:W, la Zalău

Parteneriatul public-privat dă naștere unui festival excepțional, care se va desfășura în perioada 29-31 mai, în Poienile Aghireș.

A fost adoptată în luna martie o hotărâre de Consiliu Local în vederea încheierii unui acord de parteneriat între Municipiul Zalău și OUIOUI-Chouette SRL, pentru organizarea festivalului „NO:W”.

În momentul de față, se fac pregătiri și se lucrează la configurarea zonei, atât pentru desfășurarea festivalului, cât și pentru utilizarea acestui spațiu din Poienile Aghireș ca zonă de petrecere a timpului liber.

Prin acordul de parteneriat semnat în vederea desfășurării festivalului, Municipiul Zalău pune la dispoziția organizatorului amplasamentul, asigură efectuarea lucrărilor de igienizare și dezinsecție (tratament împotriva căpușelor) în perimetrul festivalului înainte de începerea evenimentului; va asigura transportul publicului pentru participarea la eveniment, prin curse speciale între Municipiul Zalău și Poienile Aghireș, conform unui program de transport ce va fi stabilit ulterior; oferă sprijin în coordonarea traficului rutier prin structurile Poliției Locale a Municipiului Zalău, pentru stabilirea traseelor de acces și evacuare și asigură curățenia și salubrizarea perimetrului înainte de eveniment, precum și menținerea curățeniei pe toată durata festivalului.

OUIOUI-Chouette SRL asigură organizarea integrală a festivalului „NO:W”, inclusiv conceptul, contractarea artiștilor care vor evolua pe scenă, contractarea agenților economici care vor comercializa produse în cele trei zile, programul, managementul activităților, logistica, infrastructura, serviciile tehnice și promovarea evenimentului. De asemenea, asigură, pe cheltuiala sa, toate dotările, echipamentele, instalațiile, scenele, structurile, elementele de semnalistică și celelalte componente necesare desfășurării evenimentului în condiții de siguranță. Suportă cheltuielile aferente organizării și desfășurării evenimentului, potrivit bugetului propriu, și obține, pe cheltuiala sa și în timp util, toate avizele, acordurile, autorizațiile, licențele și aprobările necesare din partea instituțiilor și organismelor competente.

Festivalul „NO:W” promite să transforme Poienile Aghireș într-un punct de atracție pentru comunitate și vizitatori, oferind o experiență culturală și recreativă deosebită.

Close Search Window