System Administrator

Anunt de selectie a ofertelor de proiecte depuse de unitatile de cult

ANUNȚ

         Municipiul Zalău acordă sprijin financiar cultelor religioase în baza  Regulamentului privind acordarea de sprijin financiar unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute de lege, care au sediul pe raza Municipiului Zalău aprobat prin HCL nr. 112/27.04.2017, modificat și completat prin HCL nr. 171/25.05.2017 și HCL nr. 338/27.09.2022.

Prin HCL nr. 34/10.02.2022 și HCL nr. 363/27.09.2022 în bugetul Municipiului Zalău a fost aprobată suma de 350.000 lei pentru acordarea de sprijin financiar cultelor religoase recunoscute de lege, care au sediul pe raza Municipiului Zalău, astfel:

  • 100.000 lei pentru construirea de lăcașuri de cult;
  • 250.000 lei pentru: lucrări de reparații capitale, reparații curente și lucrări de întreținere, achiziționarea de echipamente electrice și obiecte de inventar, completarea fondurilor proprii ale unităților de cult, fără venituri sau cu venituri mici - utilități.

Municipiului Zalău face publică organizarea sesiunii publice de selecție a ofertelor de proiecte pentru finanțarea unităților de cult, drept pentru care invită pe cei interesați în obținerea de sprijin financiar, să depună in plic sigilat dosarul de proiect, conținând documentația de solicitare, într-un exemplar, la Compartimentul de Relații cu Publicul, camera nr. 4, din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, Piața Iuliu Maniu, nr. 3.

         În conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 350/2005 Municipiul Zalău a stabilit un termen mai scurt, respectiv cel puțin 15 zile pentru depunerea propunerilor de proiecte în vederea respectării principiului anualității, care presupune derularea întregii proceduri de finanțare în cadrul unui an bugetar.

Data limită de depunere a proiectelor este: 17.10.2022, orele 14:00

         Perioada de evaluare și selecție a proiectelor este 18-19.10.2022, la sediul Primăriei Municipiului Zalău.

         Finanțările nerambursabile trebuie însoțite de o contribuție din partea beneficiarului de minimum 10%(în bani sau în natură – materiale) din valoarea totală a finanțării.

         Formularele necesare pentru întocmirea dosarului de proiect, precum și Regulamentul privind acordarea de sprijin financiar unităților de cult se pot obține de pe site-ul Primăriei Municipiului Zalău www.zalausj.ro – secțiunea: Informații de interes public – Regulamente.

         Prezentul anunț a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea a VI–a, nr. 188/29.09.2022.

Close Search Window