System Administrator

Municipiul Zalău, campion județean la numărul de proiecte de investiții derulate prin programul Regio 2014 - 2020

Ieri, 21 septembrie 2022 a avut loc ”Ziua Regio – Sălaj, organizată de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în cadrul "Caravanei REGIO", prilej cu care s-a prezentat stadiul de implementare al Programului Operațional Regional 2014-2020 la nivelul județului.

Municipiul Zalău este unitatea administrativ-teritorială din Sălăj  care a semnat cele mai multe proiecte, 26 la număr, în valoare de peste 300 de milioane de lei.

Prin Programul Operațional Regional 2014-2020, adică prin fonduri europene, Primăria municipiului Zalău a renovat zeci de blocuri de locuințe, a modernizat patru unități de învățământ – Liceul de Artă, Liceul Ortodox, Liceul Sportiv și Liceul Reformat.

De asemenea, tot prin acest program, administrația locală condusă de Ionel Ciunt a modernizat și extins iluminatul public în municipiu, iar mai multe terenuri degradate au fost transformate în spații de joacă, în timp ce un punct termic a fost tranformat în Centru de zi pentru copii.

Tot prin intermediul acestui program de finanțare s-a construit Creșa Meseș și s-a modernizat Grădinița Nr. 5, internatul Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazul” și infrastructura rutieră și transportul public de călători.

”Sunt 26 de proiecte depuse și aprobate, prin care am adus la Zalău peste 300 de milioane de lei. În acest moment, în marea lor majoritate, proiectele sunt finalizate. Unele sunt încă în curs de implementare însă sunt convins că, la finalul lucrărilor, vor crește semnificativ calitatea vieții locuitorilor municipiului.

Țin să mulțumesc întregii echipe din Primăria Zalău care a pus umărul pentru accesarea fondurilor europene, fie prin Regio sau prin alte programe. Știu că au fost și sunt multe obstacole, însă eforturile comune dau roade pentru viitorul comunității.

Cea mai mare satisfacție a mea este că mii de preșcolari, de elevi, de locuitori, se bucură de mai mult confort și condiții de trai mai bune la Zalău.

Preocuparea principală a administrației locale, a cărei frâie le-am preluat prin votul și încrederea a mii de locuitori ai acestui oraș, este de a construi acum, prin atragerea cât mai multor fonduri europene, pentru Zalăul de mâine!

Dovadă în acest sens sunt proiectele demarate și cele pe care le depunem prin alte oportunități de finanțare cu bani europeni sau cu fonduri guvernamentale.

Toate vor contribui pentru mai binele acestei comunități dragi”, a transmis Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.

Close Search Window