Istoria orașului

    

     Descoperirile arheologice de pe teritoriul municipiului Zalău au pus în evidență dovezi ale existenței în aceste locuri încă din neolitic, respectiv cu cca. 6500 de ani în urma. Monedele dacice descoperite în perimetrele arheologice din zona centrală a municipiului, de pe Valea Miții și din vestul orașului, la care se adaugă importante elemente aparținatoare culturii romane, atestă continuitatea locuirii dacice în acest areal și dezvoltarea unor relații de ordin economic cu orașul Porolissum. După cucerirea Daciei de către Traian (106), granița Imperiului Roman trecea pe culmea Meseșului, la nord având triburile dacilor liberi, iar în zona de est, sud-est (Meseș) se află fortificațiile romane de graniță, turnuri, ziduri, șanţuri și mâluri de apărare.


          Prima consemnare scrisă cu privire la Zalău o găsim în "Gesta Hungarorum", numită și Cronica lui Anonymus - notar al regelui Bela al IV-lea al Ungariei - lucrare apărută în jurul anului 1210. În acest sens putem aprecia existența unei populații destul de numeroase. Se poate afirma că Zalăul există ca așezare omenească încă din jurul anului 900, dar prima atestare documentară apare la 1200. După năvălirile tătare și pustiirea orașului din anul 1241, Zalăul intră din anul 1246 în administrarea episcopatului catolic de la Oradea și este mentinut sub această administrație pană în anul 1542, când intră în componența Principatului Transilvania. La 1 august 1473 Matei Corvin, regele Ungariei și Boemiei, declară Zalăul pentru prima data oraș-târg, "Oppidum Zilah", privilegiu care scotea orașul de sub dominația comitatului acordând dreptul de comerț liber cu toată țara, oferindu-i independența economică într-o vreme când bunul plac al nobilului, dar și al suveranului erau singurele criterii de împărțire a dreptății și de conducere a statului. De-a lungul istoriei, localitatea a avut diverse denumiri: "Ziloc" în 1220, "Oppidum Zilah" în 1473, "Zila" în 1601, Szilaj - Sszilagy în 1839, Szilaju în 1850 și Zilah - Walthenberg - Zalău în 1854.


          La sfârșitul secolului al XVI-lea orașul aparținea Transilvaniei și avea o conducere administrativă autonomă, alcătuită din 33 de senatori aleși, dintre care unul era primar. Pe lângă aceștia, mai funcționau un notar, un arhivar și un casier. Alte praguri importante în dezvoltarea localității se înregistrează în anul 1571, sub domnia principelui Stefan Bathory, în anul 1600 sub domnia lui Mihai Viteazul, iar după anexarea Transilvaniei de Imperiului Habsburgic, orașul cunoaște o decădere economică pe fundalul unei infuzii a produselor de proveniență apuseană, în detrimentul celor autohtone.


          O dată cu victoria din 3 august 1601, de la Guruslău, a lui Mihai Viteazul, patronul spiritual al orașului, Zalăul se bucură de propriile reguli administrative, legislative, fiscale și militare, precum și de o autonomie reală care oferă libertăți cetățenilor. O cronică din sec. al XVII-lea menționează pentru prima dată ocupațiile locuitorilor orașului: curelari, olari, rotari, pantofari, măcelari, croitori, fierari, dulgheri, pălărieri și, nu în ultimul rând, armurieri. În decursul secolelor XVI-XVII, în Transilvania au fost organizate o serie de colegii calvine(reformate), în Zalău fiind întemeiat primul colegiu în anul 1646, actualul Colegiul Național Silvania. Următoarele informații pe care izvoarele istorice le menționează, sunt legate de date mai apropiate perioadei actuale. Zalăul a fost dintotdeauna capitala de comitat, iar din anul 1968, Zalăul devine reședința județului Sălaj, pentru ca, după aproape 10 ani, în 1979, să primească rangul de municipiu. Astăzi, oraşul reședință de județ este un centru industrial important al Sălajului, un oraș modern cu o viață proprie.

© Primăria Municipiului Zalău