Descoperirile arheologice de pe teritoriul municipiului Zalau au pus in evidenta dovezi ale existentei in aceste locuri inca din neolitic, respectiv cu cca. 6500 de ani in urma. Monedele dacice descoperite in perimetrele arheologice din zona centrala a municipiului, de pe Valea Mitii si din vestul orasului, la care se adauga importante elemente apartinatoare culturii romane, atesta continuitatea locuirii dacice in acest areal si dezvoltarea unor relatii de ordin economic cu orasul Porolissum.
După cucerirea Daciei de către Traian (106), graniţa Imperiului Roman trecea pe culmea Meseşului, la nord având triburile dacilor liberi, iar în zona de est, sud-est (Meseş) se află fortificaţiile romane de graniţă, turnuri, ziduri, şanţuri şi mâluri de apărare.

Prima consemnare scrisa cu privire la Zalau o gasim in "Gesta Hungarorum", numita si Cronica lui Anonymus - notar al regelui Bela al IV-lea al Ungariei - lucrare aparuta in jurul anului 1210. In acest sens putem aprecia existenta unei populatii destul de numeroase.
Se poate afirma ca Zalaul exista ca asezare omeneasca inca din jurul anului 900, dar prima atestare documentarea apare la 1200. Dupa navalirile tatare si pustiirea orasului din anul 1241, Zalaul intra din anul 1246 in administrarea episcopatului catolic de la Oradea si este mentinut sub aceasta administratie pana in anul 1542, cand intra in componenta Principatului Transilvania.
La 1 august 1473 Matei Corvin, regele Ungariei si Boemiei, declara Zalaul pentru prima data oras-targ, "Oppidum Zilah", privilegiu care scotea orasul de sub dominatia comitatului acordand dreptul de comert liber cu toata tara, oferindu-i independenta economica intr-o vreme cand bunul plac al nobilului, dar si al suveranului erau singurele criterii de impartire a dreptatii si de conducere a statului.
De-a lungul istoriei, localitatea a avut diverse denumiri: "Ziloc" in 1220, "Oppidum Zilah" in 1473, "Zila" in 1601, Szilaj - Sszilagy in 1839, Szilaju in 1850 si Zilah - Walthenberg - Zalau in 1854.

La sfarsitul secolului al XVI-lea orasul apartinea Transilvaniei si avea o conducere administrativa autonoma, alcatuita din 33 de senatori alesi, dintre care unul era primar. Pe langa acestia, mai functionau un notar, un arhivar si un casier.
Alte praguri importante in dezvoltarea localitatii se inregistreaza in anul 1571, sub domnia principelui Stefan Bathory, in anul 1600 sub domnia lui Mihai Viteazul, iar dupa anexarea Transilvaniei de Imperiului Habsburgic, orasul cunoaste o decadere economica pe fundalul unei infuzii a produselor de provenienta apuseana, in detrimentul celor autohtone.

O dată cu victoria din 3 august 1601, de la Guruslău, a lui Mihai Viteazul, patronul spiritual al oraşului, Zalăul se bucură de propriile reguli administrative, legislative, fiscale şi militare, precum şi de o autonomie reală care oferă libertăţi cetăţenilor. O cronică din sec. al XVII-lea menţionează pentru prima dată ocupaţiile locuitorilor oraşului: curelari, olari, rotari, pantofari, măcelari, croitori, fierari, dulgheri, pălărieri şi, nu în ultimul rând, armurieri. În decursul secolelor XVI-XVII, în Transilvania au fost organizate o serie de colegii calvine(reformate), în Zalău fiind întemeiat primul colegiu în anul 1646, actualul Colegiul Naţional Silvania.
Următoarele informaţii pe care izvoarele istorice le menţionează, sunt legate de date mai apropiate perioadei actuale.
Zalaul a fost din totdeauna capitala de comitat, iar din anul 1968, Zalăul devine reşedinţa judeţului Sălaj, pentru ca, după aproape 10 ani, în 1979, să primească rangul de municipiu. Astăzi, oraşul reşedinţă de judeţ este un centru industrial important al Sălajului, un oraş modern cu o viaţă proprie.