Comunicate - arhivă

Octombrie 2017
Septembrie 2017
August 2017
Iulie 2017
Iunie 2017
Mai 2017
Aprilie 2017
Martie 2017
Februarie 2017
Ianuarie 2017
Decembrie 2016
Noiembrie 2016
Octombrie 2016
Septembrie 2016
August 2016
Iulie 2016
Iunie 2016
Mai 2016
Aprilie 2016
Martie 2016
Februarie 2016
Ianuarie 2016
Decembrie 2015
Septembrie 2015
Iulie 2015
Iunie 2015
Mai 2015
Martie 2015
Ianuarie 2015
Decembrie 2014
Noiembrie 2014
Octombrie 2014
Septembrie 2014
Iulie 2014
Iunie 2014
Mai 2014
Aprilie 2014
Martie 2014
Februarie 2014
Ianuarie 2014
Decembrie 2013
Noiembrie 2013
Octombrie 2013
Septembrie 2013
August 2013
Iulie 2013
Iunie 2013
Mai 2013
Aprilie 2013
Martie 2013
Februarie 2013
Ianuarie 2013
Decembrie 2012
Noiembrie 2012
Octombrie 2012
Septembrie 2012
August 2012
Iulie 2012
Iunie 2012
Mai 2012
Aprilie 2012
Martie 2012
Februarie 2012
Ianuarie 2012
Decembrie 2011
Noiembrie 2011
Octombrie 2011
Septembrie 2011
August 2011
Iulie 2011
Iunie 2011
Mai 2011
Aprilie 2011
Martie 2011
Ianuarie 2011
Decembrie 2010
Noiembrie 2010
Octombrie 2010
Septembrie 2010
August 2010
Iulie 2010
Iunie 2010
Mai 2010
Aprilie 2010
Martie 2010
Februarie 2010
Ianuarie 2010
Decembrie 2009
Noiembrie 2009
Octombrie 2009
Septembrie 2009
August 2009
Iulie 2009
Iunie 2009
Mai 2009
Aprilie 2009
Martie 2009
Februarie 2009
Ianuarie 2009
Decembrie 2008
Noiembrie 2008
Octombrie 2008
Septembrie 2008
August 2008
Iulie 2008
Iunie 2008
Mai 2008
Aprilie 2008
Martie 2008
Februarie 2008
Ianuarie 2008
Aprilie 2007
Octombrie 2006
Ianuarie 2006
Decembrie 2005
Noiembrie 2005
Octombrie 2005

Arhiva: Septembrie 2017

Atleți internaționali prezenți la startul Semimaraton Zalău TenarisSilcotub


La Semimaraton Zalău TenarisSilcotub se pregătesc să ia startul atleți internaționali din 8 țări: Algeria, Austria, Italia, Kenya, Reunion, Ukraina, Ungaria și bineînțeles, România. Concursul are loc sâmbătă în centrul orașului, pe bulevardul Mihai Viteazu și în Parcul Central Municipal, zone în care traficul rutier va fi restricționat în intervalul 08:00 – 15:00. Zălăuanii sunt invitați în număr cât mai mare să susțină la start și de-a lungul traseului concurenții preferați, prietenii, colegii sau membrii familiei.

 

 

          Alergători de top și-au confirmat prezența la probele competitive de la Semimaraton Zalău TenarisSilcotub. Zalăul va fi reprezentat la start de atleta Paula Todoran, o sportivă cu 20 de ani de experiență care a adunat în palmaresul personal participare la Jocurile Olimpice de la Rio 2016, medalii la campionate naționale, europene și mondiale și recorduri naționale la alergare pe șosea. Kenya este reprezentată de 4 atleți: Gideon Kipkemboi Kosgei cu Personal Best (PB) la semimaraton de 01:03:50, de Nelson Kipkogei Cherutich cu PB la 10 km de 28:49, de Benard Kitur cu PB la semimaratonul din Valencia de 1:00:59 și de Maureen Jepkoech Kiprono, câștigatoarea maratonul de la Annecy de anul acesta cu timpul 2:40:15. Din Ukraina concurează atleta Valentina Kiljarskaja, PB la cursa de 10 km de 34 de minute. Și-a confirmat prezența la start și Zita Kácser din Ungaria, clasată în data de 10 septembrie 2017 pe locul 1 la proba de semimaraton de la a 32-a ediție Wizz Air Budapest Half Marathon cu timpul 01:16:58. Sportiva are un PB la semimaraton de 1:15:15 obținut la o cursă din România.

 

          Pe lângă atleții profesioniști confirmați, peste 1000 de sportivi amatori din toată țara sunt așteptați să participe la cursele cronometrate 21km, 3 x 7km, 7 km  și la cursele gratuite – Crosul Boglar Champ de 3km și Cursa Copiilor.

 

Programul Semimaraton Zalău TenarisSilcotub  | 30 Septembrie

 

         

Toți concurenții care s-au înscris pe website-ul competiției și au participarea validată sunt așteptați vineri și sâmbătă să își ridice kit-urile de concurs. Înscrierile online s-au închis dar în limita locurilor disponibile se vor mai putea face înscrieri suplimentare în același interval cu cel al predării pachetelor de start:

 

·         VINERI 29 septembrie între orele 12:00 – 19:00 la  Casa Municipală de Cultură Zalău (str. 22 Decembrie 1989 nr.3, vis-a-vis de Primărie)

·         SÂMBĂTĂ 30 septembrie 2017, pe Platoul de marmură (zona ceas)

între orele 07:30 – 09:00, când se vor preda kiturile la semimaraton, ștafeta 3 x 7 km și cros 7 km,

între orele  09:15 – 12:00 când se vor preda kiturile la Crosul Boglar Champ de 3 km și Crosul Copiilor

Pentru operativitate, concurenții sunt rugați să aducă declarațiile pe proprie răspundere gata completate și semnate și să le predea  organizatorilor la ridicarea kit-urilor de concurs. Declarațiile se pot descărca din secțiunea Info Curse de pe website (http://www.semimaratonzalau.ro/info-curse/) sau folosind link-urile următoare:

Declarație pe proprie răspundere: http://bit.ly/2rZzRn3
Declarație pentru cursa copiilor: http://bit.ly/2rZa3aK

 

Startul curselor se va da în Piața de Marmură lângă Casa de Cultură, este programat la ora 10:00 pentru cursele cronometrate (21km, 3x7km, 7km) respectiv la ora 13:00 și 13:30 pentru cursele gratuite - Crosul Boglar Champ de 3km și Crosul Copiilor. Premierea celor 97 de câștigători va avea loc începând cu ora 13:00 în aceeași zonă.

 

 

Atmosferă pe traseu

 

Locuitorii Zalăului și susținătorii concurenților sunt invitați în număr cât mai mare atât în zona de start cât și de-a lungul traseului să îi încurajeze pe atleți. Spectatorii sunt încurajați să aducă pancarte cu mesaje motivaționale și să se bucure împreună cu sportivii de această zi dedicată sportului și sănătății prin mișcare.

 

 

Trafic rutier restricționat sâmbătă 30 septembrie în zona Bulevardului Mihai Viteazu

 

Pentru o bună organizare și pentru a putea asigura securitatea concurenților, accesul autovehiculelor  va fi restricționat în prima parte a zilei în următoarele zone:

 

– Bulevardul Mihai Viteazu, pe ambele sensuri de mers, din zona magazinului Unicarm, până în zona magazinului Silvania, în intervalul 8:00 – 15:00;

– Bulevardul Mihai Viteazu, pe ambele benzi ale sensului de urcare Gară – Centru, de la Benzinăria MOL (fără a afecta circulația în sensul giratoriu), până în zona magazinului Unicarm, în intervalul 9:30 – 13:00;

– Str. Gheorghe Lazăr – doar porțiunea de sens unic a acestei străzi, din zona magazinului Altana, până la intersecția cu B-dul Mihai Viteazu, în intervalul 8:00 -15:00;

– Str. 9 Mai – doar porțiunea de la intersectia cu Bulevardul Mihai Viteazu (zona Ceas), până la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în intervalul 8:00 – 15:30.

De asemenea, pe durata desfășurării compețitiilor, se va blocha accesul în Bulevardul Mihai Viteazu de pe străzile Crișan, T. Vladimirescu, Simion Bărnuțiu, Păcii, Armoniei, Aleea Tineretului (cuprinsă între Bulevardul Mihai Viteazu și magazinul Kaufland), Ștrandului și General Dragalina,  tot în intervalul 8:00 – 15:00.

 

 

 

Despre Semimaraton Zalau TenarisSilcotub: semimaratonzalau.ro

Semimaraton Zalău Tenaris Silcotub este un concurs de alergare urbană dedicat alergătorilor amatori și profesioniști. Evenimentul lansează orașul Zalău în circuitul național al concursurilor de alergare cu profil tehnic și promovează la nivelul comunității locale sănătatea prin mișcare. 

 

 

 

Despre Runners Club: runnersclub.ro

Runners Club este o asociație sportivă care promovează alergarea ca sport de masă prin evenimente sportive de amploare: concursuri de alergare, crosuri și maratoane. Asociația organizează gratuit sesiuni de antrenamente pentru alergătorii din Cluj-Napoca și acțiuni de educație sportivă menite să crească gradul de conștientizare al publicului larg asupra beneficiilor fizice și psihice ale alergării.

 

 

Semimaraton Zalău TenarisSilcotub | Persoană de contact media:

Anca Berlo

anca@elfst.ro

+40730091232

 

 

 

Acțiuni dedicate Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice


Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită de către membrii asociațiilor de pensionari din județ, joi, 28 septembrie, la Hotel-Restaurant “Porolissum” Zalău. La activitățile organizate de Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Sălaj, cu sprijinul Instituției Prefectului Județului Sălaj, al Consiliului Județean Sălaj și al Primăriei municipiului Zalău, a participat și primarul municipiului, Ionel Ciunt.

          “Suntem împreună astăzi pentru a marca un eveniment important atât pentru dumneavoastă, cei mai în vârstă, dar și pentru cei care suntem puțin mai tineri. În fiecare an, așa cum bine știți, la 1 octombrie, statele lumii, guvernele lor, dar și autoritățile județene și locale își omagiază generațiile vârstnice. Există pentru fiecare dintre noi o colecție de clipe care, adunate, înseamnă, în final, viața fiecăruia și oricât de bun strateg ai fi, oricât de bun organizator ai fi, din păcate, timpul trece, anii se adună și ajungem într-o perioadă mai dificilă din viața noastră, perioadă căreia nu știu cine i-a zis “bătrânețea”. Atunci constatăm că nevoile și greutățile vârstei sunt mai multe, iar posibilitățile noastre de a le rezolva singuri sunt, poate, mai puține. Vă doresc “La mulți ani!”, vă felicit pe toți și vă doresc multă sănătate. Doamne ajută!” a declarat Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.

Programul autobuzelor SC Transurbis SA, sâmbătă, 30 septembrie

 

            Sambata, 30 septembrie 2017, in intervalul orar 800 - 1500, ca urmare a competitiei sportive „Semimaraton Zalau, organizat de Asociatia CS Runners Club, autobuzele SC Transurbis SA vor circula dupa urmatorul program:

 

            Linia 1 - va circula pe urmatorul traseu:

            Tur: Bradet – str. C. Coposu (statie la DSP) – str. Andrei Saguna – Str. Tudor Vladimirescu (Tribunal) – Magazin Unicarm – continuand cu statiile cunoscute catre GARA.

            Retur: statiile cunoscute pana la Universal – str. T. Vladimirescu (Magazin Unicarm) – str. Str. Tudor Vladimirescu (Tribunal) – str. Andrei Saguna – Centru – Pizza Champion – si continuare traseele cunoscute pana in Bradet.

 

            Linia 22 – va circula pe traseul :

            Tur: Bradet – str. Corneliu Coposu(statie la D.S.P..) – Str. Parcului-str A. Muresan – Str. Visinilor – si statiile cunoscute pana in Gara:

            Retur: Gara – statiile pana pe strada Visinilor (Liceul API) – str. A.Muresan– Str.Parcului  – str 22 decembrie 1989– continua cu statiile cunoscute de pe str. Gh. Doja.

 

            Linia 4, 4 barat (in nintervalul orar 800-1530)– va circula pe urmatorul traseu:

            Tur: Bradet – Gh. Doja – str. 22 Decembrie – str. Parcului – str. Closca – continuand cu traseele cunoscute

            Retur: Scoala Corneliu Coposu – Str. Maxim Gorki – Str. Closca – Str.  Parcului  – Str 22 Decembrie 1989  – continua cu statiile cunoscute de pe str. C. Coposu.

 

            Linia 2 – va circula pe urmatorul traseu:

            Tur: Valea Mitii – str. 22 Decembrie – Centru (statie DSP) – str. C. Coposu (statie la DSP) -– str. Andrei Saguna – Str. Tudor Vladimirescu (Tribunal) – Magazin Unicarm – continuand cu statiile cunoscute catre GARA.

            Retur: statiile cunoscute pana la Universal – str. T. Vladimirescu (Magazin Unicarm) – str. Str. Tudor Vladimirescu (Tribunal) – str. Andrei Saguna – Centru – Str. 22 Decembrie – si continuare traseele cunoscute pana in Valea Mitii.

           

 

            Linia 5 (Stana) - va circula pe urmatorul traseu:

            Tur: Gara – Astralis – str. Tudor Vladimirescu - str. Andrei Saguna – Centru – Pizza Champion – si continuare traseele cunoscute pana in Stana.

            Retur: Stana – Bradet – Str. Gh.Doja – Centru - Str. Tudor Vladimirescu (Tribunal) –continuand cu statiile cunoscute catre gara.

 

            Linia 11 (Ortelec) - va circula pe urmatorul traseu:

            Tur: Bradet - str. C. Coposu (statie la DSP) – str. Andrei Saguna – Str. Tudor Vladimirescu (Tribunal) – continuand cu statiile cunoscute.

            Retur: Capat Ortelec - Str. Tudor Vladimirescu (Tribunal) – Str. A Saguna – Centru - Pizza Champion – si continuare traseele cunoscute pana in Bradet.

 

            Linia 13 (Sarmas) – va circula pe urmatorul traseu:

            Tur: Centru - str. Andrei Saguna – Str. Tudor Vladimirescu (Tribunal) – continuand cu statiile cunoscute.

            Retur: Sarmas - Str. Tudor Vladimirescu (Tribunal) - str. Andrei Saguna  - Centru – (Bradet daca este cazul).

 

            Linia nr. 6 si 6 barat – va circula cu urmatorul traseu:

            Tur: Bradet – Centru - str. 22 Decembrie – str. Parcului – str. Closca – Str. Visinilor – Liceul API – continuand cu traseele cunoscute

            Retur: capat de linie – str. Visinilor – Str Closca-.Str Crinului- str. 22 decembrie 1989  – continua cu statiile cunoscute de pe str. Gh. Doja.

 

            Linia 14 – va circula pe urmatorul traseu:

            Tur: Bradet – Centru (DSP) - str. Andrei Saguna – Str. Tudor Vladimirescu (Tribunal) – continuand cu statiile cunoscute.

            Retur: Piata – Astralis - Str. Tudor Vladimirescu (Tribunal) – Str. A Saguna – Centru - Pizza Champion – si continuare traseele cunoscute pana in Bradet.

           

Odata cu finalizarea activitatilor sportive activitatea de transport va reveni la program normal de lucru.

 

Lucrări de reparații la acoperișul Clădirii Transilvania


În urma vijeliei de duminică, 17 septembrie 2017, a fost afectat acoperișul Clădirii Transilvania pe o suprafață de 190 m2 (țiglă și șarpantă din lemn) – corp B, acoperișul de țiglă tip “solzi”, pe o suprafață de 150 m2 – corp A, 3 coșuri de fum și, partial, jgheaburi și burlane.

         Executantul lucrărilor de reparații este firma SC Tacon Zalău SRL, care a intervenit de urgență pentru refacerea acoperișului din tablă, protejând astfel pictura de pe tavanul Sălii de spectacole al clădirii.

         Lucrările la acoperișul Clădirii Transilvania vor fi finalizate în cel mai scurt timp.

Se amenajază 18 stații de autobuz în municipiul Zalău


SC Citadin Zalău SRL a finalizat lucrările de amenajare a platformelor din beton pentru 18 stații de autobuz din municipiul Zalău, iar în cursul acestei săptămâni sunt demarate lucrările de montare a mobilierului urban, respectiv copertine.

Mobilierul pentru stațiile de autobuz are structură de oțel tratată anticoroziv, care beneficiază de panou publicitar și iluminat pe bază de leduri, urmând ca acestea să fie conectate la iluminatul stradal.

         Locațiile din municipiul Zalău care vor beneficia de mobilier pentru stații de autobuz amenajate în municipiul Zalău sunt:  Stația de pe șoseaua de centură, vis-à-vis cu imobilul nr.107; Stația de pe șoseaua de centură, vis-à-vis cu fostul CAP Aghireș; Stația Strada 22 Decembrie - Inserco retur; Stația Strada 22 Decembrie - parcare Primăria municipiului Zalău; Stația Strada Locotenent Colonel Pretorian, bl. N109 tur; Stația Strada Locotenent Colonel Pretorian, bl. N109 retur; Stația Bulevardul Mihai Viteazu - Fazanerie retur; Stația Bulevardul Mihai Viteazu - Benzinăria Primarom; Stația Bulevardul Mihai Viteazu - Universal; Stația Bulevardul Mihai Viteazu - Zahana; Stația Bulevardul Mihai Viteazu - Silvania; Stația Centru (traseu Brădet - Gară); Stația Bulevardul Mihai Viteazu - Perla; Stația Ortelec - Bălțoc retur; Stația Ortelec - Centru, Stația Ortelec, nr.64; Stația Ortelec, nr.24/a; Stația Porolissum - Spitalul vechi.

Circulație rutieră blocată, sâmbătă, 30 septembrie


Pentru buna desfășurare a competiției sportive “Semimaraton Zalău”, organizată de Runners Club, în parteneriat cu Primăria Municipiului Zalău și cu sprijinul sponsorului oficial TenarisSilcotub, care se va desfășura în data de 30 septembrie în municipiul Zalău, pe durata desfășurării competiției, circulația rutieră va fi blocată pe următoarele sectoare de drum public:

-          Bulevardul Mihai Viteazu, pe ambele sensuri de mers, din zona magazinului Unicarm, până în zona magazinului Silvania, în intervalul 8:00 – 15:00;

 

-          Bulevardul Mihai Viteazu, pe ambele benzi ale sensului de urcare Gară – Centru, de la Benzinăria MOL (fără a afecta circulația în sensul giratoriu), până în zona magazinului Unicarm, în intervalul 9:30 – 13:00;

 

-          Str. Gheorghe Lazăr – doar porțiunea de sens unic a acestei străzi, din zona magazinului Altana, până la intersecția cu B-dul Mihai Viteazu, în intervalul 8:00 -15:00;

 

-          Str. 9 Mai  – doar porțiunea de la intersectia cu Bulevardul Mihai Viteazu (zona Ceas),   până la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în intervalul 8:00 – 15:30.

 

De asemenea, pe durata desfășurării compețitiilor, se blochează accesul în Bulevardul Mihai Viteazu de pe străzile Crișan, T. Vladimirescu, Simion Bărnuțiu, Păcii, Armoniei, Aleea Tineretului (cuprinsă între Bulevardul Mihai Viteazu și magazinul Kaufland),  Ștrandului și General Dragalina, în intervalul 8:00 – 15:00.

 

În intervalul orar în care circulația rutieră este blocată, transportul public local de persoane cu autobuzele SC Transurbis SA va fi deviat pe rute ocolitoare.  

Împreună colectăm selectiv deșeurile electrice!


27 de ani de activitate a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare


Sub sloganul “Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă”, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) împlinește 27 de ani de activitate.

         Vă mulțumesc pentru profesionalismul și implicarea de care dați dovadă la fiecare intervenție.

         Felicitări și La mulți ani!” Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău

 

Blocurile de locuințe Guliver și L din municipiul Zalău vor fi reabilitate termic


Blocurile de locuințe D4 și D30-32 din municipiul Zalău vor fi reabilitate termic


Blocurile de locuințe C2 și C3 din municipiul Zalău vor fi reabilitate termic


Blocurile de locuințe A și B, 2A, 2C și B35 din municipiul Zalău vor fi reabilitate termic


 

Prezentarea echipei Volei Municipal Zalău - Cupa Municipiului Zalău


Conducerea Primăriei municipiului Zalău reprezentată de primarul municipiului, Ionel Ciunt, viceprimarii Teodor Balajel și Nicolae Fazakas, secretarul Stelian Potroviță și administratorul public Călin Cristian Forț a fost prezentă joi, 21 septembrie, la prezentarea echipei Volei Municipal Zalău - Cupa Municipiului Zalău, care s-a desfășurat la Sala Sporturilor "Gheorghe Tadici" din municipiu.
#voleiZalău

“Haidaț’ pă la noi! Deschideți lada cu zestre sălăjeană”, la cea de-a doua ediție

 


         Viceprimarul municipiului Zalău, Teodor Balajel, a fost prezent la cea de-a doua ediție a evenimentului „Haidaț’ pă la noi! Deschideți lada cu zestre sălăjeană” organizat de Primăria Municipiului Zalău, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Zalău, și 18 parteneri, asociații și centre de informare turistică din județ.

Evenimentul se desfășoară cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului și cuprinde ateliere interactive, expoziții, degustări de produse tradiționale, concursuri și spectacole care vă așteaptă astăzi, 21 septembrie, în Piața 1 Decembrie 1918, între orele 14:00-19:00.

Programul evenimentului:
Ateliere
Cabină foto: fotografii gratuite cu componente ale costumului popular, printate instant
Facepainting cu simboluri arhaice și folclorice
Fotografii la panou cu personaje din basmele românești și basmometru (descoperi ce personaj din povești ești, în funcție de înălțime).
Ateliere interactive pentru copii și adulți
Atelier de confecționat mărgele – Lina Niste
Atelier de confecționat păpuși – Leontina Prodan
Atelier de cusut – Lina Niste
Atelier de pictură coordonat de Liceul de Artă „Ioan Sima”.

Expoziții producători locali
Expoziție costume populare tradiționale sălăjene
Expoziție de fotografie „Poveștile Iei”, semnată Mirel Matyas
Colecția „SilvanIA”, tribut cămășii vechi de Sălaj - Fundația „Agapis”.

Produse artizanale și produse alimentare ale meșterilor populari și producătorilor locali: icoane pictate pe lemn, bijuterii, accesorii lucrate manual, împletituri din nuiele, obiecte pictate din sticlă și lemn, cusături și țesături, produse cosmetice și alimentare din lavandă, ciocolată de casă, diverse sortimente de pălincă, preparate din carne, băuturi naturale-sucuri și siropuri - din diverse sortimente de fructe; șampanie; turtă dulce.

Degustare preparate și produse tradiționale locale: plăcinte, sarmale cu păsat, cocoradă cu brânză și varză, sărmăluțe în foi de varză cu ciolan, pâine rotundă de casă, pancove, produse din lapte de vacă și oaie, miere de albine și diverse sortimente de dulceață.

Degustare mâncare specifică sălăjeană gătită de Mircea Groza.

Concurs cu premii
„Cufărul de ghicitori” - ghicitori despre obiective turistice locale cu indicii obținute prin parcurgerea contra cronometru a unui traseu pe la standurile centrelor de informare turistică.

Program la scenă
16:00 - 16:15
„Reînvierea habei tradiționale - Danțul la șură” – scenetă jucată de eleve ale Colegiului Național „Silvania”
16:15 - 16:30
Spectacol folcloric susținut de Ansamblul Socăcițele din Meseșeni
16:30 – 17:00
Spectacol susținut de elevi și profesori ai Liceului de Artă „Ioan Sima”
17:00 - 18:30
Spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric „Columna” și Ansamblul Artistic Profesionist „Porolissum” ale Casei Municipale de Cultură Zalău.

Restricții de circulație duminică, 24 septembrie


Evenimentul cultural „Festivalul minorităților naționale și  Ziua Portului Popular și a gastronomiei maghiare”, organizat de către Asociația Culturală Szilagysag Zalău – Sălaj, în data de 24 septembrie 2017, implică restricții de circulație pe raza perimetrului de desfășurare.

 

        Locul de desfășurare a evenimentului este prevăzut în parcarea publică situată în imediata vecinătate a Primăriei municipiului Zalău, Str. Parcului - de la intersecția cu Str. 22 Decembrie 1989, până la intersecția cu Str. Decebal și Str. Simion Oros.

 

Pe durata desfășurării evenimentului (24.09.2017, între orele  8:00-22:30), Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice în municipiul Zalău a aprobat  închiderea celor două parcări și a circulaţiei  rutiere pe Str. Parcului - de la intersecția cu Str. 22 Decembrie 1989, până la intersecția cu Str. Decebal și pe Str. Simion Oros.

 

În data de 23.09.2017, începând cu ora 8:00, se va închide parțial parcarea publică adiacentă Primăriei municipiului Zalău în vederea amplasării scenei, iar ulterior, de la  orele 20:00, se va bloca în totalitate această parcare.

 

De asemenea, se avizează defilarea din data de 24.09.2017, ora 14:00, a  convoiului de atelaje trase de cai pe următorul sector  de  drum public, pe un singur sens de mers:  pornirea de la Poligonul MApN, pe Str. 22 Decembrie 1989 – intersecția  B-dul Mihai Viteazu - Str. Corneliu Coposu – staţionare de maxim 25 minute în Piața Iuliu Maniu la statuia Wesselenyi Miklos. Atelajele vor staționa în parcarea de lângă Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sălaj, iar procesiunea va continua pe sensul de mers al Str. Corneliu Coposu – B-dul Mihai Viteazu – P-ța 1 Decembrie 1918 – Str. Parcului.

 

 Pe durata deplasării convoiului se restricționează circulația pe sectorul de drum public implicat. 

 

Vizită în Zalău a comisarului european pentru politică regională și a ministrului delegat pentru fonduri europene


           Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, s-a întâlnit luni, 18 septembrie, cu comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu și ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb. Vizita în municipiu a celor două doamne a debutat printr-o întâlnire cu oficialitățile locale și județene, la sediul Consiliului Județean Sălaj, după care au participat la dezbaterea publică intitulată “Dialog cu cetățenii”, care a avut loc în Sala Teatru din Clădirea Transilvania.

        

“Mulțumesc doamnei comisar european, Corina Crețu și doamnei ministru, Rovana Plumb, pentru că și-au dedicat ziua de astăzi problemelor privind absorbția fondurilor europene pentru comunitatea din Zalău și pentru cetățenii județului Sălaj. Cred că sunt personalitățile cele mai potrivite cu care să poți discuta despre proiecte europene, despre fonduri europene și mai cred că dacă vom găsi soluții la problemele pe care le-am discutat la întâlnirea din prima parte a zilei de la Consiliul Județean, la întâlnirea din această sală, vom reuși să creștem procentul de absorbție a fondurilor europene, aceasta având, desigur, ca țintă creșterea nivelului de trai și reducerea gradului de sărăcie în comunitățile din România. Distinse doamne, vă rog să acceptați din partea cetățenilor municipiului Zalău pe care îi reprezint la această întâlnire câte un buchet de flori și un souvenir, care să vă amintească de ziua de astăzi și de Zalău” a declarat Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt

Intervenție promptă a echipelor subordonate Primăriei municipiului Zalău


        Echipele aflate în subordinea Primăriei municipiului Zalău au intervenit prompt duminică, 17 septembrie, în zonele din municipiu afectate de vijelie.

Zilele Siguranței Rutiere Michelin


Prioritatea la distracție prin respectarea bunelor practici ale mobilității prezentului și viitorului a debutat sâmbătă, 16 septembrie, ora 10:00, în Piața 1 Decembrie 1918, în cadrul celei de-a șasea ediții a “Zilelor siguranței rutiere Michelin”, organizate de Compania Michelin România.

Ionel Ciunt, Primarul municipiului Zalău, împreună cu viceprimarul Nicolae Fazakas și administratorul public Călin Cristian Forț, au fost prezenți la festivitatea de deschidere a evenimentului, care dă startul și primei zile din Săptămâna Mobilității Europene, după care au participat la un moment care marchează această ediție prin dezvelirea unui copac – suport de biciclete pe care Michelin îl pune în sprijnul mobilității comunității.

“Mulțumesc organizatorilor acestui eveniment, Companiei Michelin, care ne-a obișnuit deja și în fiecare an implică comunitatea municipiului în activități benefice. Iată, astăzi vrea să ne reamintească, prin activitatea pe care o desfășurăm aici pe Platou și pe Bulevardul Mihai Viteazu, regulile de siguranță rutieră atât de importante, mai ales în realitatea în care trăim. Sigur că într-un mod interactiv și sub formă de joc, sub formă de distracție, Compania Michelin vrea să ne arate astăzi că există o alternativă de mobilitate la autoturism. Sper ca această alternativă să o valorificăm cât mai mulți dintre noi, ea fiind benefică pentru fiecare în parte, dar mai ales pentru sănătatea mediului în care trăim. Felicitări Companiei Michelin și distracție frumoasă pentru participanți!” Ionel Ciunt, Primarul municipiului Zalău.

 

Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice

„Fii Eroul din umbră! Înscrie-te în Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice și donează o șansă la viață!

www.registru-celule-stem.ro

#EroulDinUmbra, #ThankYouDonor


 

Comemorarea martirilor de la Ip


Viceprimarii municipiului Zalău, Teodor Balajel și Nicolae Fazakas, au participat joi, 14 septembrie, la manifestările comemorative dedicate celor 157 de martiri masacrați în noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, la Ip.

         Din programul manifestărilor a făcut parte desfășurarea ceremonialului religios și militar adecvat acestui eveniment, după care, în memoria victimelor masacrului de la Ip, reprezentanții administrației publice locale au depus jerbe de flori la cimitirul eroilor.

        

          Dumnezeu să îi odihnească pe martirii eroi de la Ip! 

 

Restricții de circuație sâmbătă, 16 septembrie

 


Sâmbătă, 16 septembrie 2017, având în vedere evenimentul Zilele Siguranței Rutiere Michelin”, organizat de Compania Michelin România, pe durata desfășurării activităților circulația rutieră va fi blocată pe următoarele sectoare de drum public:

- în intervalul orar 6:00 – 14:00, Bulevardul Mihai Viteazu, de la intersecția Străzii Tudor Vladimirescu cu Bulevarul Mihai Viteazu, până la intersescția Străzii Corneliu Coposu cu Bulevardul Mihai Viteazu (intesecția Silvania).

- în intervalul orar 6:00 – 19:00, Strada 9 Mai, de la Ceas, până la Centrul Județean de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

 

Ziua pompierilor din România

La mulți ani tuturor pompierilor!


 

Festivitatea de deschidere a noului an școlar 2017 – 2018


        Începutul anului școlar aduce, de fiecare dată, emoție și speranță în sufletul fiecărui copil, părinte sau profesor. În aceste clipe, când clinchetele clopoțeilor răsună pentru prima dată în noul an școlar, primii pași spre sălile de clasă ”trădează” curiozitatea elevilor și interesul pentru fiecare detaliu, dând o notă specială acestei frumoase zile de septembrie.
        Ionel Ciunt, Primarul municipiului Zalău, împreună cu reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local Zalău, au fost alături de elevi, cadre didactice, părinți și bunici, în această zi specială pentru toți, asigurându-i de sprijinul permanent al administrației publice locale, transmițând mult succes elevilor, felicitări și prețuire profesorilor pentru activitatea pe care o desfășoară.
        Succes tuturor, realizări și multă sănătate în noul an școlar 2017 – 2018!

Comemorarea martirilor de la Treznea


      Vicepimarul municipiului Zalău, Nicolae Fazakas, împreună administratorul public, Călin Cristian Forț, au fost prezenți sâmbătă, 9 septembrie, la manifestările prilejuite de comemorarea celor 86 de martiri masacrați în noaptea de 8 spre 9 septembrie 1940, la Treznea.
      În memoria victimelor masacrului, reprezentanții administrației publice locale au participat la ceremonialul religios și militar, după care au depus jerbe de flori la cimitirul eroilor.
 Dumnezeu să îi odihnească pe martirii eroi de la Trenzea!

Subvenție de 50% din costul abonamentului pentru elevi, în autobuzele SC Transurbis SA

 

 Elevii din municipiul Zalău beneficiază de subvenție de 50% din valoarea abonamentului pentru transportul în comun cu autobuzele SC Transurbis SA. De asemenea, începând de luni, 11 septembrie, sunt prevăzute 4 linii speciale, destinate exclusiv pentru transport elevi, conform următorului program:

Linia 1 – Brădet – Sens giratoriu Mol – si retur (autobuz capacitate 108 locuri)
     ( 2 plecari pe tur si 2 plecari pe retur)

 Tur ora 7:40 cu oprire în stațiile: Poșta Brădet – Codiflor – Episcopie – Centru – Perla – Ciuperca - Uz Casnic - Armătura.
• Retur ora 13:20 cu oprire în stațiile: Armatura – Uz Casnic –  Ciuperca – Perla – Centru – Int. str. Eminescu – Bl. D48 – Europan – Posta Bradet.

• Tur ora 7:45 cu oprire în stațiile: Pompieri – Astralis - Casa de Modă – Zahana – Silvania - Bl. D 20 - Bl. D 38 – Euromarket - Poșta Brădet.
• Retur ora 14:20 cu oprire în stațiile: Poșta Brădet – Codiflor –Episcopie – Centru – Perla – Ciuperca - Uz Casnic – Rominserv – Multicom – Filatura – Cuprom – Silcotub - Casa de Pensii – Gară. 

Linia 6 BARAT– Brădet – Școala Gimnazială "Corneliu Coposu" - Bl. N 103  si retur
 (autobuz capacitate 108 locuri) ( 2 plecari pe tur si 2 plecari pe retur)

• TUR - ora 7:35 cu oprire în stațiile: Poșta Brădet - Codiflor – Episcopie – Centru – Perla - Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" – Spitalul Județean – Liceul Tehnologic "Voievod Gelu" – Școala Gimnazială "Corneliu Coposu".
• RETUR - ora 13:25 cu oprire în stațiile: Școala Gimnazială "Corneliu Coposu" - Liceul Tehnologic "Voievod Gelu" - Spitalul Județean - Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" – Zahana – Centru – Int. str. Eminescu – Bl. D38 – Europan - Poșta Brădet.

• TUR - ora 7:40 cu oprire în stațiile: Bl. N 103 – CMJ - Școala Gimnazială "Corneliu Coposu" - Bl. 1E – Spitalul Judetean – str. Vișinilor – Zahana - Albă ca Zăpada – Bl. R 103 (Europan) - Dacia Service – Brădet.
 RETUR - ora 14:25 cu oprire în stațiile: Poșta Brădet - Codiflor – Episcopie – Centru – Perla - Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" – Spitalul Județean – Liceul Tehnologic "Voievod Gelu" – Școala Gimnazială "Corneliu Coposu" - Centrul Militar - Bl. N 109 - Bl. E 10 – Filatura – Cuprom – Silcotub - Casa de Pensii - Gară.

  Linia 2 – Valea Miții – Gară – si retur (autobuz capacitate 108 locuri)

• TUR - ora 7:15 cu oprire în stațiile: Valea Miții nr. 28 - Războieni nr. 10 - Șoseaua de centură vizavi cu imobilul nr. 107 - Șoseaua de centură vizavi cu fostul CAP Aghireș - Șoseaua de centură vizavi cu serele - intrare Str. 22 Decembrie - Inserco vizavi imob. 220 – Moară - Elmont nr. 75 - Casa Municipală de Cultură – Perla – Ciuperca - Uz Casnic – Rominserv – Multicom – Mol.
 RETUR – ora 14:20 cu oprire în stațiile: Gară – Silcotub – Cuprom -  Filatura – Pompieri – Astralis - Casa de Modă – Zahana – Silvania - Primaria Zalău - Cireșica - nr. 114 - Moară - nr. 220 – Inserco - ieșire Str. 22 Decembrie - Șoseaua de centură lângă sere - Șoseaua de centură vizavi de fostul CAP Aghireș - Războieni nr. 10 - Valea Miții nr. 28.

  Linia 28 - Dealu Morii – Centru (autobuz capacitate 42 locuri)

• TUR - ora 7:35 cu oprire în stațiile: Meteorologiei – Constanței – Careiului - Școala Gimnazială "Corneliu Coposu" - Bl. 1E -Spitalul Județean – Vișinilor – Zahana – Centru.
• RETUR – ora 14:10 cu oprire în stațiile: Centru – Perla - Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" - Spital Judeţean – Meteorologiei – Constanței – Careiului - Școala Gimnazială "Corneliu Coposu".

 
  Pentru elevii din Aghireș, care studiază în Zalău, administrația locală amplasează 4 stații de așteptare în zona Șoselei de Centră. Termenul de finalizare a lucrărilor este prevăzut pentru sfârșitul lunii septembrie.

Facilități oferite de administrația locală pentru utilizarea sălilor de sport din municipiu

 

         Primăria municipiului Zalău pune la dispoziția elevilor facilități care să contribuie la buna desfășurare a actului educațional și creșterea performanțelor elevilor.

         Administrația locală oferă gratuitate pentru utilizarea sălilor de sport de la unitățile de învățământ din municipiu, de care pot beneficia elevii, cadrele didactice, cluburile și asociațiile sportive ale unităților de învățământ și membrii cluburilor și structurilor sportive subordonate Ministerului Educației Naționale și Cercetării Ștințifice.

         Reducerea de 50% din tariful aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local, pentru utilizarea sălilor de sport, se aplică cluburilor și secțiilor sportive subordonate Ministerului Tineretului și Sportului.

         De asemenea, persoanele fizice și juridice care vor să utilizeze sălile de sport pot beneficia de acest spațiu prin licitație. Consiliul de Administrație al fiecărei unități de învățământ va stabili programul de funcționare, în funcție de solicitări.  

Premii, stimulente și burse pentru elevii eminenți


        Primăria municipiului Zalău susține performanțele elevilor zălăuani, încurajând procesul de învățare prin răsplătirea eforturilor depuse de elevi la olimpiade și concursuri ale Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice. Astfel, în acest an, administrația locală oferă premii, stimulente și burse în valoare de 1.313 mii lei.

         În cadrul ședinței festive de deschidere a celei de-a XX-a ediții a Zilelor Municipiului Zalău, care s-a desfășurat în data de 26 august, primarul municipiului, Ionel Ciunt, a premiat elevii și profesorii care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale. Au fost premiați 80 de elevi, valoarea totală a premiilor fiind de 22,5 mii lei și 60 de profesori, cu premii în valoare totală de 21,5 mii.

         La începutul anului școlar 2017 – 2018, 1.173 de elevi care au câștigat premii la concursurile școlare județene și interjudețene vor beneficia de stimulente financiare. Suma alocată, conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 200/ 29.06.2017, pentru aceste stimulente este de 150 mii lei.  

         Și în acest an continuă alocarea de burse, a căror valoare s-a dublat față de anul 2016. Un număr de 1.493 de elevi beneficiază de burse sociale, de studiu, de performanță și de merit, valoarea totală fiind de 1.119 mii lei.

Pregătirile pentru începerea anului școlar au ajuns la final


Pregătirile pentru începerea anului școlar au ajuns la final

 

Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a susținut joi, 7 septembrie, o conferință de presă cu privire la investițiile realizate în unitățile de învățământ din municipiu, ținând cont de faptul că în curând va începe anul șolar 2017 – 2018.

         Pentru desfășurarea actului educațional în condiții bune este nevoie și de infrastructură. În acest sens, Primăria municipiului Zalău a alocat sume importante, în anul 2017, pentru reparații curente, reparații capitale și dotări, în toate unitățile din cele patru forme de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial și liceal din municipiu, în care studiază 12.574 de elevi.

         Au fost alocate sume pentru reparații capitale în 23 de unități de învățământ, principalele categorii de lucrări constând în schimbarea rețelei de încălzire, amplasarea unor rampe de acces pentru persone cu dizabilități, asfaltarea de alei pietonale și terenuri de sport, reabilitarea sălilor de sport, înlocuirea instalațiilor de canalizare și de alimentare cu apă. Suma alocată pentru acest tip de lucrări este de 2.266 mii lei.

         Pentru reparații curente au fost alocate sume unui număr de 26 de unități de învățământ, principalele categorii de lucrări constând în zugrăveli, igienizarea sălilor de curs, reparații la instalațiile electrice și reparații la instalațiile sanitare. Valoarea totală alocată reparațiilor curente este de 906 mii lei. 

         La capitolul dotări au fost alocate sume pentru 16 unități de învățământ. Au fost achiziționați roboți de bucătărie, în special în unitățile de învățământ și grădinițele care au cantină, echipamente de joacă la grădinițe, mașini de spălat vase, copiatoare și laptop-uri. Suma alocată la capitolul dotări este de 285 mii lei.

         În total, pentru reparații capitale, reparații curente și dotări a fost alocată suma de 3.457 mii lei.

Primarul municipiului Zalău, la discuție cu reprezentanții Asociațiilor de proprietari


Primarul municipiului Zalău, la discuție cu reprezentanții Asociațiilor de proprietari

 

 

Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, împreună cu administratorul public Călin Forț și reprezentanți ai instituției, s-au întâlnit miercuri, 6 septembrie, cu reprezentanții Asociațiilor de proprietari din municipiul Zalău.

Au fost discutate aspecte privind colaborarea instituției cu Asociațiile de proprietari; rolul și avantajele pe care le oferă constituirea unei Asociații de proprietari, organizarea și funcționarea, precum și drepturile și responsabilitățile ce decurg din această calitate; obligațiile Asociațiilor de proprietari față de întreținerea condominiilor și curățenia din jurul acestora, prevederile Programului Operațional Regional 2014 - 2020 privind reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, cât și alte probleme de interes general.

Primarul municipiului a punctat scutirile de impozite pentru clădiri, pe care instituția le acordă, aducând la cunoștința reprezentanților Asociațiilor de proprietari modalitatea prin care pot beneficia de aceste facilități.

         A fost o întâlnire benefică pentru ambele părți, Asociațiile de proprietari primind informații concrete și complete, iar reprezentanții administrației publice locale luând act de o parte din lucrările urgente care trebuie efectuate în municipiu.

Haidaț’ pă la noi! Deschideți lada cu zestre sălăjeană


,,Vizitați” Sălajul într-un ,,circuit turistic” inedit – cinci ore de  tradiții și obiceiuri populare, în Piața 1 Decembrie 1918 !

      Haidaț’ pă la noi și deschideți lada cu zestre sălăjeană la cea de-a doua ediție a evenimentului organizat de Primăria Municipiului Zalău, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Zalău, și cei 18 parteneri, asociații și centre de informare turistică din județ, cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului.

    Vă așteptăm în 21 septembrie, în Piața 1 Decembrie 1918, între orele 14:00-19:00, să împletim pănuși, să vedem expoziții cu obiecte tradiționale, să aflăm informații despre obiectivele turistice, poveștile și obiceiurile locale. Încheiem acest inedit circuit turistic cu degustări: plăcinte de Bădăcin, cocoradă cu brânză și varză, dulcețuri, sărmăluțe, vin, șampanie și multe alte surprize.

   Evenimentul „Haidaț’ pă la noi! Deschideți lada cu zestre sălăjeană” este organizat în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, primăriile și centrele de informare turistică din orașul Șimleu Silvaniei și comunele Benesat, Bocșa, Camăr, Crasna, Creaca, Hereclean, Horoatu Crasnei, Meseșenii de Jos, Mirșid, Nușfalău, Pericei, Plopiș, Românași, Zimbor, Șamșud și Buciumi.

  Colaboratori: Casa Municipală de Cultură Zalău, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, Asociația „Amicii Muzeului”, Fundația pentru Educație și Dezvoltare Locală „Agapis”, Griff Hotel.

Au fost înlocuite coșurile de gunoi din zona centrală a municipiului


În cursul zilei de miercuri, 6 septembrie, SC Citadin Zalău SRL a înlocuit coșurile de gunoi din zona centrală, cuprinsă între Piața 1 Decembrie 1918 și Primăria municipiului Zalău. Având un design modern și fiind confecționate din beton, noile coșuri au greutatea de 115 kg și capacitatea de 30 l.

De asemenea, coșurile montate pe stâlpii din oraș vor fi înlocuite cu unele noi, confecționate din tablă decapată și vopsite în câmp electrostatic. Acestea sunt montate pe stâlpi, pe un suport metalic, fixat cu două inele din platbandă metalică.

Din activitatea primarului


       Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a verificat la fața locului modul în care au fost folosiți banii alocați de primărie pentru reparații curente și reparații capitale, unităților de învățământ din municipiu.

Informare privind termenul scadent pentru plata pozitelor și taxelor


Primăria Municipiului Zalău reaminteşte contribuabililor persoane fizice şi juridice că 30 septembrie 2017 este termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente semestrului al II-lea.

Pentru neachitarea la termen a obligațiilor fiscale principale, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună și fracțiune de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Pentru a evita plata majorărilor de întârziere, Primăria Municipiului Zalău recomandă atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, să achite la termen impozitele și taxele datorate bugetului local al Municipiului Zalău.

Plata impozitelor şi taxelor locale se poate efectua în numerar și/sau prin intermediul cardului bancar, la ghişeele din cadrul  Primăriei Municipiului Zalau, în numerar la ghiseele CEC BANK SA,  prin virament bancar în conturile Municipiului Zalău afișate pe site-ul www.zalausj.ro secțiunea Taxe și impozite locale, precum și electronic, cu cardul, prin intermediul paginii web www.ghiseul.ro pentru persoane fizice.

IMPORTANT – Primăria Municipiului Zalău anunță că, începând cu luna august 2017,  a implementat soluția informatică pentru plata cu cardul prin intermediul paginii web www.zalausj.ro/Secțiunea plătește online cu cardul, pentru persoanele juridice care doresc să utilizeze această metodă de plată, cu precizarea că pentru orice plată efectuată de către aceștia nu se percepe nici un comision agentului economic.

 

Ocolul Silvic Stejarul preia cereri pentru vânzarea lemnului de foc


Primăria municipiului Zalău, prin Ocolul Silvic Stejarul Zalău, informează cetățenii interesați despre faptul că, în baza Legii nr. 175/2017, la sediul Ocolului Silvic Stejarul, Piața Iuliu Maniu, nr. 3, se primesc cereri pentru vânzarea lemnului de foc.

Programul de preluare a cererilor este de luni până joi, în intervalul 8:00 – 15:00 și vineri, în intervalul 8:00 – 13:00.

Lemnul de foc are diametrul de până la 24 de cm, este de esență tare, iar prețul de vânzare este între 166,60 lei și 416,50 lei, fiind livrat din drum auto forestier.  

Din activitatea conducerii administrației publice locale


Joi, 31 august 2017, a avut loc ședința lunară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice, organizată de Instituția Prefectului Județului Sălaj, prin intermediul prefectului Florin Florian și a subprefectului Vegh Alexandru, discuția fiind axată pe “Dezbaterea problemelor ce privesc conducerea Municipiului Zalău”.

Odată cu această întâlnire a avut loc și a VI-a ediție a concursului de pescuit sportiv staționar “Cupa Pensionarului Sălăjean”, organizat de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Zalău – Sălaj.

La aceste evenimente, Primăria municipiului Zalău a fost reprezentată de primarul Ionel Ciunt și administratorul public Călin Forț.

© Primaria Municipiului Zalau